Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea de suplinire a consimțământului unui părinte pentru înscrierea minorului la grădiniță și pentru consilierea sa psihologică – pe cale de ordonanță președințială – constituie o cerere privind ocrotirea persoanei fizice, supusă competenței teritoriale exclusive a instanței de tutelă și de familie de la domiciliul sau reședința minorului (art. 114 C. proc. civ.). În speță, domiciliul minorului a fost legal stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, la tată, iar locuirea de fapt a minorului la celălalt părinte (mamă), ca urmare a preluării sale neîntemeiate juridic, chiar dacă această situație exista la data introducerii cererii de ordonanță președințială, nu poate determina competența teritorială a instanței. (Decizia nr. 248 din 10 februarie 2026, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

error: Continutul este protejat!
Call Now Button