Cazurile în care părinții divorțează sau se separă implică deseori aspecte delicate în legătură cu exercitarea autorității părintești.
Printre cele mai frecvente probleme întâlnite, se numără deplasarea minorilor în străinătate, care necesită consimțământul ambilor părinți, conform legislației din România.
Acest acord este esențial pentru a proteja interesele copilului și a asigura respectarea drepturilor ambilor părinți.
Totuși, apar situații în care suplinirea consimțământului unui părinte nu este legală, mai ales atunci când aceasta încalcă programul de relații personale stabilit cu celălalt părinte.
Conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, pentru ca un minor să părăsească teritoriul României, este necesar consimțământul ambilor părinți, exprimat în scris.
Această prevedere are scopul de a preveni deplasările neautorizate și eventualele conflicte între părinți privind responsabilitatea și grija față de copil.
Totodată, atunci când părinții nu ajung la un acord, un părinte poate solicita suplinirea consimțământului celuilalt prin intermediul unei hotărâri judecătorești.
În acest caz, instanța poate analiza circumstanțele și poate decide în interesul superior al copilului dacă deplasarea este oportună.
Acest demers este aplicabil doar atunci când refuzul unui părinte nu are o justificare solidă sau când există un conflict clar privind beneficiul deplasării copilului.
Programul de relații personale este stabilit de instanță în cazul părinților separați sau divorțați. Acesta garantează dreptul fiecărui părinte de a avea o relație activă cu copilul său, stabilind perioadele de timp în care copilul va petrece timp cu fiecare dintre părinți. De exemplu, programul poate include vizite regulate la domiciliul părintelui nerezident sau perioade extinse petrecute în vacanțe.
Când instanța a stabilit un astfel de program, acesta devine obligatoriu, iar nerespectarea lui poate atrage sancțiuni legale.
Deplasările în străinătate care împiedică respectarea acestui program pot fi considerate o încălcare gravă a drepturilor celuilalt părinte. În acest context, suplinirea consimțământului nu poate fi acordată dacă ar încălca programul de relații personale stabilit legal.
Suplinirea consimțământului unui părinte pentru deplasarea minorului în străinătate nu este legală atunci când aceasta contravine programului de relații personale stabilit de instanță sau afectează în mod negativ relația copilului cu celălalt părinte.
Un exemplu clasic este atunci când un părinte încearcă să obțină suplinirea consimțământului pentru o deplasare în străinătate pe durata unei vacanțe, în timp ce celălalt părinte are dreptul stabilit de a petrece acel timp cu copilul, conform programului de relații personale. Într-o astfel de situație, instanța poate respinge cererea, deoarece acordarea consimțământului ar afecta drepturile celuilalt părinte.
În concluzie, suplinirea consimțământului unui părinte pentru deplasarea minorului în străinătate este o măsură excepțională și poate fi utilizată doar atunci când este în interesul superior al copilului.
Totuși, aceasta nu poate fi folosită pentru a încalca programul de relații personale stabilit de instanță sau pentru a limita accesul celuilalt părinte la copil. Respectarea drepturilor ambilor părinți este esențială pentru bunăstarea copilului, iar orice încercare de a submina aceste drepturi poate avea consecințe legale grave.
***
| Judecătoria Galați a respins o astfel de solicitare de suplinire a consimțământului unui părinte, formulată pe cale de ordonanță președințială, în dosarul în care am reprezentat, cu succes, partea care avea stabilit prin alt titlu executoriu un program de relații personale cu minorii, considerând că ”perioada solicitată de reclamantă se suprapune cu programul de vizită al minorilor, fiind adusă atingere interesului superior al acestora prin împiedicarea de a păstra legătura cu tatăl și bunicii paterni, pentru o dezvoltare armonioasă.” |
Recent Comments