Legea nr. 123/2024 completează și modifică Legea nr. 272/2024 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și este în vigoare de azi, 10 mai 2024.

În lumina evoluțiilor recente și a conștientizării tot mai mari asupra impactului devastator asupra copiilor, a devenit imperativă implementarea oficială a fenomenului de înstrăinare părintească prin intermediul legislației,  fiind definită ca o ”formă a violenței psihologice prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificate sau disproportionate față de celălalt părinte.”

Această reglementare reflectă schimbările în percepțiile sociale și în înțelegerea rolurilor părintești, precum și în preocupările cu privire la bunăstarea și dezvoltarea copiilor.

În practica judiciară s-a constat în ultima perioadă (ca urmare a măsurilor ineficiente legislative) o evoluție accelerată a unor fenomene de alienare parentală  pentru care nu a existat niciun fel de răspuns legislativ acordat, până la acest moment.

În prezent, în contextul noilor modificări ale Legii nr 272/2004 privind protectia si promovarea dreptului copilului, acestea ar putea contribui la îmbunătățirea sistemului judiciar, la combaterea unor situații conflictuale cu elemente de înstrăinare părintească și la consolidarea și protejarea drepturilor părintești prin stabilirea  unor măsuri eficiente.

Prezenta lege aduce modificări asupra Legii nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, în legatură cu:

1. Definirea juridică a înstrăinarii părintești

Înstrăinarea părintească este definită ca fiind o formă a violentei psihologice prin care unul dintre părinti ori membri ai familiei extinse sau substitutive, în mod intentionat, urmărit sau asumat și apropriat, generează, acceptă sau foloseste o situatie în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificată sau disproporționată față de oricare dintre părinți.

Din această definiție putem deduce elementele esențiale pentru existența unei situații de înstrăinare părintească:

• Înstrăinarea părintească este o acțiune intenționată. Este vorba despre un comportament deliberat din partea unuia dintre părinți sau a membrilor familiei extinse sau substitutive.

• Scopul este de a genera reținere sau ostilitate în copil. Persoana care practică înstrăinarea părintească încearcă să influențeze negativ relația copilului cu celălalt părinte, generând sentimente nejustificate sau disproporționate de reținere sau ostilitate.

• Pot fi implicați și alți membri ai familiei. Nu doar părinții pot practica înstrăinarea părintească, ci și alți membri ai familiei extinse sau substitutive.

• Este o formă de violență psihologică. Înstrăinarea părintească are consecințe negative asupra copilului și este considerată o formă de violență psihologică, având un impact profund asupra sănătății mentale și emoționale a copilului.

• Reținerea sau ostilitatea copilului sunt nejustificate sau disproporționate. Este important de remarcat că sentimentele negative manifestate de copil față de unul dintre părinți nu sunt justificate de comportamentul acestuia sau sunt disproporționate în raport cu situația reală.

Verificarea existenței unei astfel de situații se bazează pe o analiză a comportamentului copilului în raport de părintele înstrăinat și pe verificarea existenței unei justificări obiective a acestui comportament.

Totodată, definiția include si efectele imediate, necesar a fi produse, respectiv se stabilește că minorul trebuie să manifeste “retinere sau ostilitate”.

Conform inițiatorilor prezentei legi , reținerea  reprezintă înfrânarea sentimentelor naturale de afecțune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, precum și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el.

Ostilitatea reprezintă manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.

De asemenea, se stabilește faptul ca reținerea sau ostilitatea trebuie sa fie „disproporționate” sau „nejustificate”. Disproporționalitatea acoperă situațiile în care reținerea sau ostilitatea se manifestă în legatură cu un comportament sau o serie de comportamente sub-optime ale părintelui înstrăinat care au afectat într-un fel sau altul relația părinte-copil, însă nu într-o măsură atât de severă pe cât ar sugera-o reacțiile copilului. Nejustificarea acoperă situațiile în care nu există niciun fel de comportament al părintelui înstrainat care ar putea explica, macar în parte, reacțiile copilului la adresa acestuia.

Disproporționalitatea și lipsa de justificare au si rolul de a delimita înstrainarea părintească de alte situații recunoscute în literatura de specialitate psihologică, în special îndepartarea emoțională care poate să apară în relația părinte-copil din culpa părintelui, precum și situațiile judiciare în care un părinte care se face responsabil de un abuz propriu asupra copilului clamează existența unei situații de înstrainare părintească pentru a scuza/explica reținerea sau ostilitatea copilului față de propria persoană.

II. Stabilirea modalităților în care o astfel de situație poate fi constatată

Înstrăinarea părintească poate fi constatată exclusiv de catre o instanță de judecată, printr-un petit specific în cadrul oricarei acțiuni privitoare la raporturile părinți-copii. Calitate procesuală activă vor avea părinții, procurorul si Direcțiile de Asistență Socială si Protecția Copilului.

III. Solutiile pe care instanța de judecată le poate pronunta

Înstrainarea parintească creează prezumția simplă că este în interesul superior al copilului ca autoritatea parintească sa fie exercitată exclusiv de către părintele înstrainat, ca efect al violenței psihologice la care părintele care înstrainează l-a supus prin ipoteză pe copil.

De asemenea, înstrainarea părintească creează prezumția simplă ca locuința copilului ar trebui stabilită la părintele înstrainat pentru aceleasi motive ca și în precedent.

Fiind vorba despre o prezumție simplă, instanța de judecată are posibilitatea de a constata din alte probe administrate pe parcursul litigiului faptul că autoritatea părintească trebuie exercitată în comun ori că locuința copilului trebuie stabilită la părintele care înstrăinează.

În cazul în care locuinţa copilului este stabilită la locuinţa părintelui care înstrăinează, instanţa de judecată va dispune:

• Stabilirea în favoarea copilului a unui program amplu de relații personale cu părintele înstrainat si care urmează a se desfășura în condiții care să defavorizeze și să descurajeze acțiuni suplimentare de înstrainare părintească (găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului; întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului)
  • Consilierea psihologică a copilului și a ambilor părinți de către Direcția Generală de asistență socială și protecția copilului.

IV. Măsuri cu impact general, care vor viza toate litigiile în care instanța de judecată dispune măsuri cu privire la minori:

• Se reglementează faptul că, ori de cate ori instanța procedează la audierea minorilor, la întrevederea dintre judecător și minor va participa un psiholog din partea Directiilor de Asistenta Sociala si Protectia Copilului care va redacta un raport de constatare;
• Se reglementeaza ca ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia copilului are valoarea probatorie a unei prezumții relative;
• Se reglementează principiul menținerii împreună a fraților, principiu extrem de util și în mod evident în interesul minorilor, existent până în prezent în legislație doar în cazul măsurii plasamentului;
• Se reglementează faptul că timpul maxim de soluționare al oricărui dosar de ordonanță președințială în care instanța dispune măsuri cu privire la minori va fi de maxim 30 de zile de la data introducerii cererii de chemare în judecată;
• Atunci când sunt necesare identificarea unei afecțiuni psihiatrice a copilului sau a unuia dintre părinți, constatarea în plan psihic a unor situații de abuz și existența unei legături de cauzalitate între un eventual abuz și urmările sale în plan psihic, se va dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
• Stabilirea unor penalităţi pe ziua de întârziere impuse persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului sau a programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului; penalitatea se poate stabili între 10% şi 15% din venitul net lunar al celui obligat la plata acesteia, dar nu mai puţin de 300 lei; în cazul în care instanţa constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, stabilirea penalităţii este obligatorie, iar limitele minime şi maxime ale penalităţii se dublează.

***

În ansamblu, reglementarea înstrăinării parentale este esențială pentru a proteja drepturile copiilor, pentru a promova relații sănătoase între părinți și pentru a asigura o abordare echitabilă și eficientă în soluționarea disputelor familiale.

____________________

Referințe:

[1] Expunerea de motive pentru Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

[2] Legea nr. 123/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2024 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.